Comunicat cu privire la corectitudinea completării Raportului privind calcularea primelor de asigurare a asistenței medicale
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, întru declararea corectă a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală, precum și a completării corecte a Raportului privind calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (forma MED08) pentru trimestru II 2015, comunică următoarele.
Ca rezultat al intrării în vigoare, de la 28 aprilie 2015, a prevederilor Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2015 (nr.74 din 12.04.2015) contribuabilii urmau să utilizeze pe parcursul trimestrului II curent, la calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistentă medicală, două tarife, adică din sumele achitate în perioada de la 01 aprilie – 27 aprilie tariful în mărime de 4%, iar în perioada de 28 aprilie - 30 iunie 2015 – 4,5% din salariul alte recompense achitate efectiv.
Astfel, la perfectarea Raportului privind calcularea primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală (forma MED08) pentru trimestru II 2015, care urmează a fi prezentat organelor fiscale până la 31iulie curent, contribuabilii care au utilizat două tarife la calcularea primelor menționate urmează să țină cont de următoarele:
- la completarea Raportului menționat pe suport-hârtie, câmpurile din col.3 ”Mărimea primei (%)” nu urmează de a fi completate. În Raportul dat se va declara doar suma salariului și a altor recompense achitate efectiv și suma primelor achitate în trimestru menționat;
- la perfectarea Raportului prin intermediul SIA „Declarație electronică”, în col.3 ”Mărimea primei (%) se va completa cu indicatorul ”0”, iar indicatorul din col.5 „Suma primelor calculate (lei)” se va completa manual cu suma primelor calculate efectiv în trimestru dat. Mesajul de avertizare care va apărea la salvarea datelor completate din Raport se va ignora, documentul se va semna și se va remite către IFPS, în conformitate cu procedura stabilită.
Notă: Contribuabilii care la perfectarea Raportului prezentat anterior prin intermediul SIA ”Declarație electronică” au completat câmpurile col.3 ”Mărimea primei (%)” cu indicatorul 4,5%, iar manual au corectat indicatorul din col.5 ”Suma primelor calculate, (lei) ” cu indicarea sumei efective a primelor achitate în trimestru II curent nu urmează să prezinte repetat Raportul în cauză, deoarece sumele declarate au fost înscrise în Sistemul Informațional al Serviciului Fiscal de Stat.
Concomitent, informăm că pentru trimestru II 2015 Raportul menționat nu va fi posibil de a fi prezentat prin intermediul SIA „Declarație rapidă” în legătură cu apariția unor deficiențe tehnice. Astfel, se recomandă contribuabililor să prezinte Raportul în cauză utilizând una din cele două opțiuni: pe suport-hârtie sau prin intermediul SIA „Declarație electronică”.
Sursă: http://www.fisc.md/Article.aspx?id=6177