De ce acum este cel mai potrivit moment pentru crearea unui magazin online în Moldova?

 

Măsurile restrictive adoptate în Moldova încep să devină tot mai slabe, iar majoritatea întreprinderilor comerciale au avut autorizarea de a-și relua activitatea. Sectorul comerțului cu amănuntul din Moldova revine la viață treptat. Dar poate însemna oare că vânzărileonline, declanșate de perioada de carantină, vor fi uitate în curând, iar clienții vor reveni lamagazinele tradiționale?

 

În primul rând putem vedea cât de mare a fost creșterea vânzărilor online în perioada de carantină. Și acest lucru este cel mai clar văzut în exemplul aplicațiilor mobile:

  • În martie, numărul de descărcări ale Walmart Grocery a crescut cu 160% comparativ cu luna februarie. 
  • În aceeași perioadă, numărul de descărcări ale aplicației Instacart s-a triplat.
     

Nu numai descărcările cresc. Reprezentanții Instacart au anunțat că vânzările din prima săptămână a lunii martie au fost de zece ori mai mari decât cifra de afaceri din săptămâna precedentă. O astfel de creștere a activității consumatorilor pur și simplu nu poate trece neobservată. El a creat un impuls semnificativ pentru dezvoltarea segmentului de comerț electronic.

 

De ce acum este momentul perfect pentru crearea unui magazin online în Republica Moldova?


1. În primul rând, cererea consumatorilor la magazinele tradiționale nu va reveni imediat după sfârșitul carantinei. Eliminarea măsurilor restrictive nu însemna deloc că lumea va reveni imediat la modul lor obișnuit de viață. Majoritatea persoanelor sunt încă destul de sceptice și atente la locurile aglomerate, încercând sălimiteze cât mai mult posibil contactul cu alte persoane. Iar acest lucru înseamnă că restabilirea echilibrului între comerțul online și offline cu siguranța nu va fi rapid.


2. În al doilea rând, este un obicei deja dezvoltat al utilizatorilor. În aceste două luni de carantină, întreprinderile au fost nevoite să treacă doar la primirea comenzilor dela distanță, în principal cu ajutorul site-urilor și grupurilor create pe rețelele de socializare. Și precum omul e făcut în așa fel, încât se obișnuiește foarte repede cu binele, de ce ar trebui el, la paritate de condiții, să se deplaseze într-un punct fizic de vânzare a mărfurilor, daca poate face o achiziție direct de pe dispozitivul său mobil? În condițiile stării excepționale, comerțul online a înregistrat o creștere foarte mare în rândul utilizatorilor, iar o bună parte din ei cu siguranță vor rămâne pe piața online.


3. Concurența acum totusi este destul de redusă: Comerțul online în Republica Moldova se află încă la un nivel începător de dezvoltare. Nici măcar tentativele haotice business-ului online de a se adapta rapid la situația actuală nu au dus la o mărire considerabilă a nivelului concurenței. Iar o mare parte din oamenii de afaceri, după ieșirea din regimul de urgența, va trece, în mod eronat, la modelul obișnuit de muncă, coborând și mai mult concurență în domeniu.


4. O piață adaptabilă. Din păcate, nu toți reprezentanții comunității de afaceri vor supraviețui in timpul carantinei, oricât de înspăimântător asta nu ar părea. Nu toate întreprinderile vor dispune de lichiditate pentru a-și putea relua activitatea. Iar acest lucru reprezintă încă un factor care va contribui la reducerea concurenței în domeniu.Chiar acum este momentul să luati locul rămas liber.

 

În concluzie, cererea la achiziționarea bunurilor și serviciilor în internet a crescut și va rămâne în poziții de vârf încă pentru mult timp. Iar concurența în segmentul comerțului online, va reveni treptat la nivelurile inițiale, datorită eliminării multor restricții. Anume din acest motiv, acesta este momentul perfect pentru a începe dezvoltarea propriului magazin online în Republica Moldova.

 

Puteți obține consultanță gratuită apelând numărul de telefon 022-857-157 sau la adresa electronică sales@meta-sistem.md.