Vânzările online reprezintă, pentru afacerilor din Republica Moldova, cea mai simplă și mai rapidă cale de a accede pe piețele externe. Doar câțiva pași sunt necesari pentru începerea vânzărilor peste hotare.

IT-ul șterge granițele geografice. Aceasta se referă atât la specialiștii IT de pe piața muncii (care pot lucra de la distanță din orice țară a lumii), cât și la clienți. Același serviciu poate funcționa perfect în diferite țări ale lumii. De cele mai multe ori nici măcar nu va fi necesară modificarea versiunii sau crearea unei versiuni separate. Este suficient să verificați dacă metodele de plată și de livrare pe care le oferiți funcționează într-o anumită țară și puteți plasa anunțuri.

Vânzările online sunt cea mai rapidă modalitate de a intra pe piețele internaționale. Nu este nevoie să închiriați spații, să creați persoane juridice, să organizați spații de depozitare sau să angajați personal în altă țară. Aducerea magazinelor online pe piețele externe este mult mai ușoară. În acest articol vrem să vorbim despre cum poate fi transformată o companie într-una internațională, prin lansarea vânzărilor online în alte țări.

Lansarea magazinului online. Selectarea achizitorului

Da, pentru a trece vânzările la nivel internațional, este necesar să le începeți pe piața locală. În Republica Moldova, dacă site-ul acceptă plăți, el este considerat prin lege magazin online, ceea ce înseamnă că trebuie să primească autorizație de la autoritățile locale. Valoarea taxei de autorizare variază în funcție de oraș.

După ce ați înregistrat compania, trebuie să negociați cu o instituție acceptatoare, care va procesa plățile cumpărătorilor pe site. În Moldova există un număr destul de mare de instituții care oferă un astfel de servicii.

Este important să verificați dacă respectiva instituție de procesare a plăților acceptă tranzacții din străinătate. Probleme pot apărea cu anumite țări, sisteme de plăți, valute sau bănci. Prin urmare, o listă cu țările și regiunile țintă ar trebui să fie întocmită înainte de a alege partenerul de acquiring.

În unele cazuri, este logic să încheiem din start o înțelegere cu o organizație internațională. Acest lucru poate fi mai costisitor în ceea ce privește comisioanele, dar oferă o gamă largă de oportunități și opțiuni geografice.

Atunci când proiectați și dezvoltați un magazin online, trebuie să țineți cont de geografia serviciului:

Adăugați limbi suplimentare. Și efectuați adaptarea corectă a site-ului (evitați traducerea automată).

Cât privește multilingvismul, nu uitați nici de serviciul de asistență. Managerii companiei trebuie să ofere asistență clienților cel puțin în limba engleză.

La configurarea serverului trebuie să vă asigurați că site-ul va putea fi folosit de vizitatori din diferite țări. Nu ar trebui să existe probleme de viteză. Dacă preconizați vânzări într-o zonă geografică foarte largă și, ca urmare, previzionați un trafic intens, ați putea să luați în calcul găzduirea site-ului pe un CDN. Aceasta este o rețea distribuită de servere care sunt situate în locuri diferite. Utilizatorul se conectează la cel mai apropiat server.

De asemenea, ar fi utilă și adaptarea altor elemente ale site-ului. De exemplu, implementați opțiunea de selectare a valutei. Totul depinde de caracteristicile magazinului, produselor, publicului. Specialiștii care dezvoltă site-ul vă vor sugera și alte îmbunătățiri ce pot fi făcute pentru adaptarea serviciului pentru piețele externe.

Legislație

Anumite categorii de bunuri pot fi supuse, în unele țări, unor restricții, interdicții sau taxe suplimentare. Toate aceste aspecte trebuie luate în considerare. Dacă anumite categorii de produse planificate pentru vânzare sunt supuse restricțiilor legale în alte țări, de acest lucru ar trebui să țineți cont la pregătirea lansării vânzărilor internaționale.

Desigur, ar fi foarte dificil să verificați cadrul normativ de reglementare din toate statele în care planificați să activați, mai ales dacă gama de produse este largă. Există însă un truc pentru a rezolva această problemă. Marketplace-urile mari dispun de pagini cu particularitățile legislative ale diferitor state. De exemplu, Ebay are o astfel de bază de date. Produsele sunt grupate în categorii, iar pentru fiecare poziție sunt oferite informații despre normele legale din diferite țări.

Dacă vânzările vor fi efectuate în Europa, site-ul trebuie să funcționeze în cadrul GDPR (General Data Protection Regulation – Regulamentul general privind protecția datelor). Acesta este un regulament al UE privind stocarea și utilizarea datelor personale ale utilizatorilor. Vizitatorii ar trebui avertizați, în special, cu privire la utilizarea cookie-urilor. Reglementări similare privind confidențialitatea datelor există, de exemplu, în unele state din SUA. Acest lucru ar trebui cu siguranță luat în considerare la intrarea pe piețele internaționale.

Dezvoltarea de versiuni separate ale magazinului online ca opțiune pentru vânzările internaționale

Pentru a evita restricțiile legale menționate anterior și pentru o mai bună adaptare a magazinului la anumite piețe, compania poate lansa o rețea de magazine online.

Acestea pot fi create orientându-vă la o anumită țară sau la un grup de țări. În astfel de cazuri se creează o copie separată, într-o altă limbă, într-un alt domeniu, eventual cu o gamă diferită de mărfuri, condiții diferite de livrare etc.

Această abordare este, desigur, mai costisitoare, dar în același timp vă permite să obțineți o calitate mai înaltă a vânzărilor online și o experiență de utilizator mai bună.

Livrare și logistică

Un aspect important este organizarea livrării. Costul expedierii mărfurilor în străinătate le poate face necompetitive pe piața externă. Tarifele pentru livrările internaționale de mărfuri pot fi găsite pe site-ul Poștei Moldovei sau al companiilor private. Apropo, este o idee bună să oferiți utilizatorilor o alegere între aceste două metode. Acest lucru este important mai ales pentru persoanele care sunt dispuse să plătească pentru urgență.

Cumpărătorul trebuie să știe exact cât va plăti pentru transport, de aceea este util să oferiți pe site un calcul al costurilor estimative. Puteți descărca tarifele serviciului de livrare și puteți lega calculul de parametrii produsului: greutate, volum, categorie. Mai mult, puteți chiar să setați sincronizarea automată a tarifelor cu baza companiei de logistică. Atunci prețurile vor fi mereu la zi și nu vor exista confuzii în calcule.

În procesul de dezvoltare puteți opta pentru crearea unei rețele logistice mai sofisticate. Vă puteți gândi la înființarea de depozite în alte țări și la cooperarea cu servicii de livrare străine. Toate aceste lucruri vor face costurile de transport mai competitive.

Publicitate și marketing

Atunci când intrați pe piețele străine, trebuie să fiți pregătiți pentru o concurență acerbă pentru cumpărători. Astfel, în scopul creșterii eficienței campaniilor de marketing, trebuie să analizați rezultatele diferitor canale de marketing, precum și să testați tehnici publicitare noi.

Numai prin încercări puteți găsi cea mai bună configurație a instrumentelor de atragere a clienților. Totodată, publicul trebuie segmentat după țări sau alte criterii relevante.

Activitatea în aceste direcții este foarte importantă atunci când intenționați să cuceriți piețele externe. Începuturile vânzărilor internaționale sunt destul de complicate și individuale. Multe depind de particularitățile produselor/serviciilor comercializate, piețele selectate și altele.

Fiecare proiect trebuie examinat separat, iar recomandări concrete pot fi oferite doar după analiza companiei și a direcțiilor planificate de vânzări. Puteți obține o consultație gratuită de la experții noștri referitor la demararea vânzărilor pe piețele externe. De asemenea, veți afla cum să soluționați problemele ce țin de acceptarea plăților, interacțiunea cu clienții, livrările prin curier și alte probleme-cheie.